Andrei Martin împreună cu Igor Negrescu vor pregăti formaţia U-19 a școlii Buiucani începînd cu noul sezon. Tehnicianul a vorbit pentru site-ul oficial al clubului despre scopurile şi obiectivele trasate, jucătorii pe care i-ar recomanda la prima echipă a Daciei dar şi trecerea la sistemul primăvară-toamnă.
- După anunţul conducerii că Dacia-2-Buiucani nu va juca în Divizia A care va fi funcţia dumneavoastră la club?
- După schimbările de la club, voi activa la echipa U-19 a şcolii Buiucani. Avem aceleaşi scopuri, care a avut şi Dacia-2-Buiucani. Să ajutăm tinerii jucători la dezvoltarea şi perfecţionarea lor. Ca obiectiv, avem cîştigarea campionatului Moldovei la această vîrstă.
- Este mai bine să se pună accentul pe U-19 şi U-18 pentru a nu forţa juniorii să joace cîte 3 meciuri pe săptămînă?
- Evident. Trăgând concluzii dupa finalul campionatului 2016/2017, am remarcat că primăvara am jucat 24 de meciuri în 77 zile. Mă refer la 14 meciuri în returul Diviziei A şi 10 meciuri în la U-19. Având un număr restrâns de jucători, 13-15, acest efort a fost unul enorm de mare. Am remarcat că luna mai ne-a dat peste cap cu siguranţă. Am avut de disputat 11 meciuri în această lună. Sunt sigur ca nici echipa de seniori nu ar fi suportat această încărcătură fizica şi psiho-emoţională. Din aceasta cauză, am considerat ca nu este benefic pentru aceşti copii să continue în acest ritm. În concluzie, s-a luat decizie de către conducerea clubului de a face unele modificări în structura existentă.
- Ce jucători aţi recomanda la prima echipă a Daciei din cei pe care i-aţi pregătit în ultimele luni?
- Suntem în legatură directă cu antrenorul principal al primei echipe, Viorel Frunze. Comunicăm mult şi facem schimb de opinii. Practic, a asistat la fiecare meci de acasă a Daciei-2-Buiucani şi are informaţii depline despre fiecare jucator tânăr. Nu dăm nume, dar 3-4 jucători sunt în vizorul primei echipe. Dar sunt sigur, daca vor munci în continuare, vor da dovadă de profesionalism, atunci înca cel puţin 2-3 jucatori în viitorul apropiat ar putea face faţă la prima echipă a Daciei.
- Salutaţi apariţia echipelor secunde începând cu 2018?
- Referitor la turneul echipelor secunde, deocamdată nu sa ştie care va fi regulamentul acestui campionat. Numai dupa ce sa va lua decizia finală, cu toate detaliile referitor la acest turneu, s-ar putea de discutat despre apariţia lui.
- Vi se pare bună idea de a trece la sistemul primăvară-toamnă?
- Ambele sisteme de desfăşurare a unui campionat au plusurile şi minusurile lor. Ambele au dat dovada ca au dreptul la existenţă şi pot fi bine adaptate în cadrul întregului sistem fotbalistic. După părerea mea, nu sistemul de desfăşurare a campionatului este factorul decisiv. Mult mai importantă este dorinţa oamenilor de a dezvolta fenomenul fotbalului moldovenesc, de a aduce investiţii în fotbal, de a pune la punct fotbalul de copii şi juniori. Şi acest lucru este posibil de făcut numai împreună, cu participarea tuturor oamenilor implicaţi în fotbal şi sigur cu sprijinul statului.