Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a organizat un seminar bilateral cu Federația de Fotbal din Turcia (TFF) la Antalya, Turcia. Evenimentul a reunit peste 80 de participanți, inclusiv președinți și secretari generali ai asociațiilor teritoriale de fotbal din Moldova, oficiali ai FMF și TFF, cu scopul consolidării relațiilor dintre FMF și TFF, precum și îmbunătățirea schimbului de experiență în promovarea dezvoltării fotbalului în Moldova și Turcia.
Totodată, au fost abordate o serie de subiecte importante legate de activitatea Oficiilor Regionale de Fotbal ale FMF, colaborarea cu Asociațiile Teritoriale de Fotbal, inclusiv prezentarea Strategiei FMF 2025-2030, dar și a Strategiei TFF.
La eveniment a fost prezent Leonid Oleinicenco, Președintele FMF, Serghei Butelschi, Secretarul General FMF, dar și Secretarul General Adjunct al Federației Moldovenești de Fotbal, Nicolai Cebotari, precum și Emrah Aykurt, managerul Școlii de Arbitri TFF, dar și Nur Mustafa Gulen, manager Grassroots TFF.
„Schimbul de experiență cu Federația de Fotbal din Turcia (TFF) ne-a oferit o perspectivă valoroasă asupra modului în care Turcia implementează diverse strategii la nivel regional și național. Am aflat despre cum are loc acest proces la nivel de regiuni, inclusiv prin prezentarea misiunii și obiectivele specifice fiecărei regiuni. Acest schimb de experiență ne-a deschis o viziune mai largă a felului cum FMF poate implementa experiența similară în Moldova. Colegii din asociațiile teritoriale din țara noastră, secretarii generali și președinții de ARF și-au împărtășit experiența, ceea ce este foarte important în procesul de elaborare a noii strategii FMF 2025/30, întrucât ei sunt cei care implementează această strategie.", a declarat
Leonid Oleinicenco, Președintele FMF, pentru fmf.md.
„Ultimii 6 ani au fost marcați de o serie de schimburi de experiență cu diverse federații de fotbal, evenimente care ne-au permis să ne extindem viziunea și să ne îmbunătățim strategiile. Aceste întruniri ne oferă șansa de a observa modele de succes din alte țări și a le adapta la contextul din Moldova, de a dialoga cu colegi din diverse regiuni, descoperind perspective noi și soluții inovative.", menționează
Vasile Poroșenco, președinte ARF Cahul.
„Este evident că astfel de întruniri cu alte federații de fotbal, precum cea recentă cu Federația de Fotbal din Turcia, au un impact semnificativ. Aflarea problemelor cu care se confruntă vecinii noștri și a soluțiilor pe care le-au găsit este o experiență de neprețuit. Suntem zilnic prinși în diverse activități, dar la astfel de seminare avem ocazia pentru câteva zile de a face schimb de opinii și probleme, căutând soluții comune. Fotbalul are, evident, problemele sale, dar suntem pe calea cea dreaptă. Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) acționează corect, iar asta o demonstrează intâlnirea cu reprezentanții TFF, care se confruntă cu probleme similare, precum migrația, finanțarea echipelor sau trecerea jucătorilor de la U17 la fotbalul profesional. Totuși, prin acțiuni comune vom reuși să obținem rezultate frumoase.", susține și
Pavel Procudin, președinte ARF Transnistria.
„Mulțumim Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) pentru organizarea unui astfel de eveniment care a reunit președinții de asociații din toată Moldova. A fost o experiență extrem de utilă, care ne-a permis să învățăm din experiența colegilor Turcia, după ce anterior am fost în Bulgaria. Am apreciat în mod deosebit prezentarea detaliată a colegilor din Turcia, care au abordat teme precum dezvoltarea fotbalului, fotbalul feminin și fotbalul pentru copii. Am identificat o serie de practici de succes care pot fi implementate și în Moldova.", adaugă
Eduard Munteanu, președintele ARF Ialoveni.
„Prin participarea activă la seminariile organizate de FMF, reușim să ne actualizăm cunoștințele și să descoperim noi metode de dezvoltare a fotbalului. Ne mândrim cu faptul că avem clase de fotbal în școli și un raion cu tradiții în fotbalul din R.Moldova. Echipele U13 și U18 obțin rezultate bune în competițiile naționale, iar acest lucru ne motivează să continuăm să investim în dezvoltarea fotbalului la nivel local. Mulțumim FMF pentru astfel de experiențe.", afirmă și
Gheorghe Brașovschi, președinte ARF Sîngerei.
Seminarul a facilitat un dialog constructiv și a identificat oportunități de colaborare între FMF și TFF în domenii precum programele de dezvoltare a fotbalului juvenil, fotbalul feminin, fotbalul de masă, instruirea antrenorilor, schimbul de experți, precum și a consolidat relațiile FMF cu reprezentanții Asociațiilor Teritoriale din Republica Moldova.